Tratamente boli, tratament dureri

 

Ptoza palpebrala

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Ptoza palpebrala : Generalitati

Blefaroptoza de multe ori mentionata simplu ptoza palpebrala, este definita ca o insertie anormal de joasa a pleoapei superioare. Pleoapa superioara normala se afla mai jos cu 1,5 mm fata de limbul cornean si are partea cea mai superioara in dreptul irisului si pupilei.

Ptoza palpebrala : Cum se manifesta

Cauzele ce determina ptoza pleoapelor sunt diverse si pot varia foarte mult interindividual. Cu toate acestea, semnul cel mai evident de ptoza este caderea pleoapei. In functie de gravitatea caderii pleoapei, persoanele cu ptoza pot avea dificultate in actul vederii sau la inchiderea completa a ochiului. De regula persoanele cu ptoza palpebrala adopta o pozitie vicioasa a capului, in general pe spate pentru a vedea pe sub pleoapa cazuta sau isi ridica sprancenele in mod frecvent pentru a incerca sa ridice pleopa afectata. Aceste manifestari apar in momentul in care blefaroptoza interfera cu vederea normala, de regula blefaroptoza neinsotindu-se de simptome si semne specifice. In cazul in care se suspicioneaza aparitia ptozei palpebrale cel mai indicat este compararea unei fotografi recente cu una de 10-20 de ani pentru a evidentia diferenta de pozitionare a pleoapelor.

Ptoza palpebrala : Principalele cauze

Blefaroptozele pot fi clasificate drept congenitale sau dobandite. Aceasta diferentiere se bazeaza pe varsta de aparitie. O clasificare mai cuprinzatoare se bazeaza pe etiologia si include ptoza de cauza miogenica, aponevrotica, neurogena, mecanica, traumatica si pseudoptotica. Cea mai frecventa cauza de ptoza congenitala este cea miogenica datorita dezvoltarii necorespunzatoare a muschiului levator (ridicator al pleoapei). Cele mai multe cazuri de blefaroptoza dobandita sunt secundare unor cauze aponevrotice, cum ar fi modificările degenerative, dezinsertiile sau dehiscenta. Identificarea mecanismului fiziopatologic de baza este extrem de important in vederea instituirii unui tratament adecvat. Practic ptoza palpebrala este rezultatul unei functionari necorespunzatoare a unuia sau a ambilor muschii ridicatori ai pleoapelor superioare . Acesti muschi sunt ridicatorul pleoapei superioare si muschiul Mueller. Cadererea pleoapelor poate fi cauzata de o varietate de alte conditii care includ procesul de imbatranire, diabetul, accidentul vascular cerebral, sindrom Horner, miastenia gravis sau prezenta unei tumori in creier sau alt tip de cancer care afecteaza reactiile nervoase sau musculare. De asemenea nu trebuie omisa variatia normala a insertiei pleoapelor ce nu trebuie confundata cu ptoza palpebrala, pentru ca prima conditie nu se asociaza niciodata cu tulburari de vedere si nu creaza disconfort pacientului. In momentul in care ptoza palpebrala este prezenta bilateral trebuie luate in vedere urmatoarele cauze: miastenia gravis, cefalee, proces degenerativ, afectiuni ale tesutului conjuctiv sau tumori cerebrale.

Ptoza palpebrala : Ce trebuie facut imediat

In cazul in care ptoza palpebrala este descoperita accidental sau observational iar ea nu interfera cu dezvoltarea unui ritm normal de activitate si nu declanseaza tulburari de vedere, se poate astepta un timp pentru observarea evolutiei. In cazul in care aspectul fizic este afectat, se poate programa o vizita la un estetician pentru realizarea unui sfat cosmetic.

Ptoza palpebrala : Cand trebuie mers la medic

Urgentarea prezentarii la medic trebuie instituita in momentul in care ptoza palpebrala: se dezvolta brusc pe o perioada de cateva ore sau zile, este insotita de vedere dubla, slabiciune a muschilor fetei, slabiciune la nivelul bratelor sau picioarelor, apar dificultati de vorbire sau de inghitire sau este precedata de dureri de cap severe. De asemenea in cazul in care blefaroptoza este insotita de simptome ale unei infectii oculare, inclusiv durere sau roseata, febra sau dificultati de miscare a ochiului prezentarea la medic nu trebuie sa intarzie.

Ptoza palpebrala : La cine apare mai frecvent

Ptoza palpebrala afecteaza in general varstnicii, fiind o variatie normala a procesului de imbatranire,alaturi de celalte procese degenerative ale tegumentului. De asemenea incidenta accidentului vascular cerebral si a diabetului este mai mare in populatie cu varsta peste 50 de ani ceea ce face ca varstnicii sa reprezinte o grupa de risc pentru dezvoltarea ptozei palpebrale. Nou-nascutii sunt de asemenea un grup aparte in cadrul caruia prevalenta ptozei palpebrale este ridicata, datorita cauzelor mentionate.

Ptoza palpebrala : Recomandari

In cazul prozei palpebrale cauzate de imbatranire, instaurarea unei conduite nu este necesara in cazul in care aceasta nu interfera ca procesul de vedere. In cazul in care se suspicioneaza o reactia alergica insotita de ptoza palpebrala inainte de initierea oricarui tratament, trebuie inlaturat alergenul responsabil.

Ptoza palpebrala : Tratament

Tratamentul ptozei palpebrale

 

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.