Tratamente boli, tratament dureri

 

Dureri de rect

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Dureri de rect : Generalitati

Durerile de rect sunt in general simptomul unei afectiuni ce nu pune viata in pericol. Trebuie totusi sa luam in calcul toate evenimentele ce se produc in organismul nostru in perioadele in care experimentam astfel de dureri. Pot fi, in cazuri mai rare, marca unor boli grave, cum ar fi cancerul sau boala Crohn.

Dureri de rect : Cum se manifesta

Durerea de rect are diferite caracteristici, in functie de patologia sau fenomenul implicat in producerea acesteia. Durerea de rect poate varia, de la o senzatie usoara de disconfort, pana la durere atroce, intepatoare, in timpul careia nu putem gasi nici o pozitie in care sa ne simtim usurati. Tranzitul intestinal poate fi anormal, putand coexista deci cu durerea si diareea sau constipatia. Sangerarile pot fi si ele prezente, in diferite cantitati, ca in cazul hemoroizilor. Febra, tumefactia regiunii anale, pot fi indice pentru un abces perianal. In unele cazuri exista si prolaps rectal.

Dureri de rect : Principalele cauze

Principalele cauze ale durerii de rect sunt hemoroizii sau fisurile anale. Hemoroizii sunt foarte frecvent intalniti si reprezinta inflamarea venelor de la acest nivel. Acutizarea durerilor hemoroidale are loc in momentul trombozarii acestora, sau in momentul evacuarii unui scaun foarte tare. Nu sunt un pericol major pentru sanatatea noastra, insa in combinatie cu alte afectiuni pot fi la randul lor un semn pentru o patologii mai serioase, cum ar fi colagenozele. Durerile din fisura anala sunt dureri ascutite, de intensitate mare, ce pot avea perioade in care par ca se amelioreaza. Exista si fisuri anale ce se manifesta cu dureri de intensitate mai redusa. Fisura este de regula produsa in urma unui efort de expulzie a materiilor fecale in conditiile unui tonus foarte crescut al sfincterului anal. Presiunea crescuta din cavitate actioneaza asupra peretelui, rupandu-l. Durerea de rect va persista pana la tratarea acestei afectiuni. Alte cauze de durere de rect le reprezinta spasmele musculare. Muschiul levator ani este frecvent implicat in acest gen de afectiune. De regula durerea de rect este agravata de sedere si ameliorata de mers sau stat in picioare. Durerea de rect dureaza cateva zeci de minute. Proctalgia fugax este o alta afectiune ce se manifesta prin durere ascutita, intensa, a carei perioada este foarte scurta, sub un minut. Ce determina proctalgia fugax este inca un mister, insa cel mai probabil mecanismul este reprezentat tot de un spasm muscular al sfincterului anal. Cauze ceva mai rare insa notabile de dureri rectale sunt cancerul, abcesele, rectocolita ulcerohemoragica, boala Crohn sau prolapsul rectal. In aceste patologii este foarte important sa analizam daca durerea este insotita de scaune cu sange, scaune negre, scaderea ponderala, anemia, constipatie cronica, varsaturi, senzatie generala proasta, greata, balonare. Deasemenea, persoanele ce au in familie cazuri de cancer sau boli autoimune prezinta un risc crescut, iar investigatiile sunt obligatorii.

Dureri de rect : Ce trebuie facut imediat

In cazul in care forma este una usoara, precum durerea hemoroidala sau cea spasmodica, este suficient sa asteptam, sau dupa caz, sa utilizam cremele prescrise de doctor sau recomandate de farmacist.

Dureri de rect : Cand trebuie mers la medic

In conditiile in care durerile de rect sunt extrem de intense sau suparatoare, calitatea vietii este afectata de acestea, observam o pierdere masiva de sange in scaun sau culoarea acestuia este neagra, trebuie sa ne facem programare la medic. In cazul in care constatam pierdere in greutate subita si marcata, anemie, tulburari de tranzit, este necesar a consulta un gastroenterolog in vederea excluderii sau confirmarii uneia din bolile grave descrise mai sus.

Dureri de rect : La cine apare mai frecvent

Hemoroizii apar frecvent la cei ce ridica greutati mari sau la femeile gravide. La cei ce au probleme referitoare la calitatea colagenului produs de corpul lor, hemoroizii pot fi deasemenea prezenti. In rest, in ceea ce priveste durerile consecutive spasmelor musculare, incidenta este destul de mica. Cancerul sau bolile inflamatorii au ca factor de risc prezenta bolii la rudele apropiate.

Dureri de rect : Recomandari

Atentie la fenomenele de insotire. Desi durerea rectala poate fi un lucru banal, usor de tratat, ea poate in cazuri mai rare ascunde un proces patologic mult mai sever.

Dureri de rect : Tratament

Pentru tratamentul durerilor de rect va recomandam articolul denumit "Tratamentul durerilor de rect".

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.