Tratamente boli, tratament dureri

 

Dureri de rinichi

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Dureri de rinichi : Generalitati

Una din cele mai chinuitoare si persistente dureri pe care le poate avea un om este durerea de rinichi. Nu toate durerile de rinichi sunt la fel de puternice (in functie de cauza ce duce la aparitia lor). Durerile de rinichi trebuie luate in seama, ele putand fi cauzate de probleme serioase.

Dureri de rinichi : Cum se manifesta

Durerea de rinichi apare de obicei in regiunea lombara sau in flanc, dar in caz de obstructie ureterala poate iradia in fosa iliaca, organele genitale externe sau radacina coapsei in functie de nivelul obstructiei. Aceasta apare doar in partea rinichiului suferind. Durerea poate fi surda, difuza (pielonefrita acuta) sau intensa, colicativa (colica ureterala) si se poate insoti de semne si simptome urinare precum urinat dificil sau insotit de durere, putin si des, schimbarea culorii urinii (hematurie – globule rosii in urina). Pot apare si altfel de simptome ca oboseala, edeme, eruptii cutanate, febra sau varsaturi. Bolnavul cu litiaza renala nu-si gaseste o pozitie antalgica (prin care sa reduca intensitatea durerii) si este agitat. Prezenta unui singur simptom insotitor nu exclude probabilitatea de a avea o boala renala.

Dureri de rinichi : Principalele cauze

Cea mai cunoscuta cauza a durerilor de rinichi este nefrolitiaza (pietre la rinichi), numita si colica renala sau ureterala. Durerea de rinichi din nefrolitiaza se datoreaza obstructiei de catre un calcul a caii de eliminare a urinii din rinichi. Dintre alte cauze putem enumara obstructia data de cheaguri de sange sau tumori, infectii (pielonefrita acuta), boli ale rinichilor ereditare sau dobandite (rinichi polichistic, glomerulonefrita sau datorate diabetului si lupusului), infarct renal sau tromboza de vena renala (formarea unor cheaguri care blocheaza fluxul sanguin normal catre rinichi). Uneori durerile care apar in zona lombara pot avea si alte cauze in afara de cea renala, ele datorandu-se lombosciaticii, litizei biliare sau apendicitei, de aceea in cazul unei dureri localizate lombar este mai bine sa se ceara sfatul unui medic.

Dureri de rinichi : Ce trebuie facut imediat

Daca este vorba de o colica ureterala se poate incerca inlaturarea durerii rinichi cu analgezice, antiinflamatoare nesteroidiene sau antispastice dar cel mai bine (mai ales daca durerea nu cedeaza la administrarea acestor medicamente) este sa se faca o vizita la medic. Pentru alinarea durerii de rinichi se poate pune o sticla cu apa calda pe zona dureroasa.

Dureri de rinichi : Cand trebuie mers la medic

Oricare ar fi cauza durerii de rinichi este necesara prezentarea la doctor pentru a stabili exact ce este de facut. In cazul in care varsaturile si durerea persista peste 2-3 zile sugerand prezenta obstructiei urinare sau daca durerea este insotita de alte dureri corporale, oboseala, febra acest lucru este obligatoriu. De asemenea in prezenta unui istoric de infectie recenta a tractului urinar asociat unei dureri de rinichi ar trebui facut un control medical.

Dureri de rinichi : La cine apare mai frecvent

Durerile de rinichi pot apare la cei care nu consuma suficiente lichide, la cei care fac infectii urinare frecvente sau la pacientii predispusi la aceste dureri datorita altor boli pe care le au (hipertensiune arteriala, diabet zaharat, rinichi polichistic).

Dureri de rinichi : Recomandari

Factorii de risc ai bolilor de rinichi includ diabetul zaharat, hipertensiunea arteriala, obezitatea, fumatul si varsta. Depistarea precoce şi tratamentul poate creşte durata de viaţă a rinichilor. Exercitiile fizice, o dieta echilibrata si o buna hidratare ajuta pentru a menţine rinichii intr-o stare de buna functionare. Pentru prevenirea formarii de calculi se recomanda consumul bogat de lichide si o dieta hipoproteica (saraca in carne, peste, oua).

Dureri de rinichi : Tratament

Pentru tratamentul durerilor de rinichi va recomandam articolul denumit "Tratamentul durerilor de rinichi".

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2013. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.