Tratamente boli, tratament dureri

 

Dureri intercostale

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Dureri intercostale : Generalitati

Numita si nevralgie intercostala, durerea intercostala poate avea ca substrat fie afectarea muschilor de la acest nivel, fie a nervilor. Contrar parerilor generale, este o afectiune cu o incidenta destul de rara in randul populatiei.

Dureri intercostale : Cum se manifesta

Nevralgia intercostala (durerea intercostala) poate produce episoade sporadice de durere acuta sau cronica care este surda si constanta. Durerea intercostala  acuta este adesea descrisa ca junghi, intepatura, spasm. Durerea intercostala se intensifica in timpul efortului sau odata cu efectuarea miscărilor bruste care implica partea superioara a pieptului, cum ar fi tusea sau rasul. Adesea durerea intercostala poate fi insotita de o serie de alte simptome ca: durerile abdominale, febra, mancarimea, amorteala la nivelul bratelor, furnicaturi sau mobilitate redusa atat la nivelul toracelui cat si a membrelor superioare.

Dureri intercostale : Principalele cauze

Nevralgia intercostala (durerea intercostala) este adesea asociata cu leziuni sau inflamatii la nivelul nervilor, muschilor, cartilajelor şi ligamentelor de la nivelul coastelor si al zonei de mijloc a coloanei vertebrale. Cauzele frecvente ale durerii intercostale includ sarcina (datorita expansionarii cutiei toracice ce atrage dupa sine si deplasarea coastelor, tumori maligne sau benigne (prin efectul de masa sau invazie tumorala nervoasa in cazul celor maligne), traumatisme la nivelul toracelui si coastelor, interventii chirurgicale ce vizeaza cutia toracica sau organele din cavitatea toracica şi zona zoster (reactivarea virsului varicelo-zosterian in conditii de imunodeprimare sau suprasolicitare fizica sau psihica). De asemenea efectuarea unor eforturi sustinute ca tusea pot produce o suprasolicitare musculara cu aparitia durerii intercostale de tip muscular (mialgie intercostala).

Dureri intercostale : Ce trebuie facut imediat

Nevralgia intercostala (durerea intercostala) poate provoca dureri severe, debilitante, care fac dificil actul respiratiei. In plus, durerea la acest nivel poate fi cauzata de alte conditii, unele amenintatoare de viata, care ar trebui sa fie imediat evaluate intr-un cadru de urgenta (ex: infarctul miocardic acut, infarctul pulmonar, trombembolismul pulmonar sau disectia acuta de aorta)

Dureri intercostale : Cand trebuie mers la medic

Prezentarea la medic se impune in momentul in care durerea intercostala nu are o conditie explicabila de aparitie sau devine invalidanta sau in momentul in care aceasta se insoteste de semne si simptome alarmante ce trebuie cuantificate si incadrate intr-un context clinic bine definit. O serie de simptome urgenteaza prezentare la medic, iar din acestea putem enumera: durere toracica precordiala cu iradiere in membru superior stang sau pana la nivelul mandibulei, tuse productiva cu expectoratie purulenta (culoare galbena, verde) sau cu hemoptizie (cu sange), palpitatii, incapacitatea efectuarii unui act respirator corect si complet, durere abdominala severa, tulburari ale starii de constienta.

Dureri intercostale : La cine apare mai frecvent

Nevralgia si mialgia intercostala sunt conditii patologice ce pot aparea aleator in randul populatiei dar care ating cu predilectie tinerii, datorita gradului sporit de efort muscular pe care il pot efectua si activitatilor zilnice ce ii predispune mult mai frecvent accidentarilor. Un caz aparte il reprezinta aparitia zonei zoster care poate aparea mai frecvent in randul varstnicilor cu tare organice multiple, la care sistemul imunitar este deficitar.

Dureri intercostale : Recomandari

Atunci cand durerea intercostala nu are ca sediu topografic zona precordiala iar intensitatea ei nu o incadreaza in durere invalidanta, este de preferat adoptarea repausului fizic, in asteptarea rezolutiei spontane. In caz contrar, prezentarea la medicul de familie sau intr-un centru de urgenta trebuie efectuata de indata.

Dureri intercostale : Tratament

Pentru tratamentul durerilor intercostale va recomandam articolul denumit "Tratamentul durerilor intercostale".

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2013. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.