Tratamente boli, tratament dureri

 

Tratamentul hipertensiunii arteriale

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Tratamentul hipertensiunii arteriale

In tratamentul hipertensiunii arteriale exista in general, sase clase de medicamente: diuretice, agenti antiadrenergici, vasodilatatoare, blocanti ai influxului de calciu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IEC) si antagonistii receptorilor angiotensinei.

DIURETICELE

Traditional, diureticele tiazidice au constituit baza celor mai multe scheme terapeutice destinate sa scada presiunea arteriala si sunt de obicei eficiente In 3-4 zile. Mai mult, in studiile pe termen lung s-a dovedit ca ele reduc mortalitatea si morbiditatea. Cu toate acestea, In ultimii ani a aparut o rezistenta crescanda fata de utilizarea lor de rutina, in primul rand datorita reactiilor lor adverse metabolice, care includ hipokalemia datorata eliminarii renale de potasiu, hiperuricemia datorata retentiei de acid uric, intoleranta la glucide si hiperlipidemia. Cele mai potente diuretice de ansa, furosemidul si bumetanida, de asemenea s-au dovedit a fi antihipertensive, dar au fost utilizate mai putin In acest scop, In primul rand datorita duratei lor scurte de actiune. Spironolactona produce natriureza prin blocarea efectului mineralocorticoizilor si de, aceea ea, poate fi mai eficienta la pacientii la care mineralocorticoizi sunt prezenti In exces, de exemplu la pacientii cu hiperaldosteronism primar sau secundar.

Desi nu intra in competitie direct cu aldosteronul, triamterenul si amiloridul actioneaza la acelasi nivel ca si spironolactona pentru a Impiedica reabsorbtia sodiului si sunt eficienti in aceleasi situatii ca si spironolactona.

AGENTII ANTIADRENERGICI

Aceste medicamente actioneaza la unul sau mai multe niveluri, fie central la nivelul centrului vasomotor, la nivelul neuronilor periferici modificand eliberarea de catecolamine din neuronii periferici, fie prin blocarea receptorilor adrenergici de pe tesuturile tinta. Medicamentele care par a avea actiune predominant centrala sunt clonidina, metildopa. Aceste medicamente si metabolitii lor sunt predominant agonisti ai alfa-receptorilor. Stimularea alfa2 receptorilor din centrul vasomotor al creierului scade fluxul simpatic, scazand astfel presiunea arteriala Alta clasa de agenti antiadrenergici este cea a blocantelor ganglionare, care acum sunt utilizate rareori. Datorita efectelor lor adverse, In prezent blocantele ganglionare sunt de obicei rezervate pentru scaderea rapida a presiunii arteriale prin administrarea parenterala a unui agent cu actiune rapida, trimetoprim, la pacientii cu hipertensiune severa. Guanetidina si analogul ei cu actiune mai scurta, guanadrel, blocheaza eliberarea norepinefrinei din terminatiile nervoase adrenergice. Ei, de obicei, scad debitul cardiac si scad presiunea sanguina sistolica mai mult decat pe cea diastolica.

Ultimul grup de medicamente care afecteaza sistemul adrenergic sunt cele care blocheaza receptorii adrenergici periferici, alfa, beta sau ambii. Blocantii receptorilor alfa-adrenergici fentolamina si fenoxibenzamina blocheaza actiunea norepinefrinei la nivelul receptorilor alfa-adrenergici. Cei doi compusi blocheaza receptorii alfa atat presinaptic (alfa2) cat si postsinaptic (alfa1), prima actiune explicand toleranta care se dezvolta. Prazosinul este mai eficient, deoarece el blocheaza selectiv numai receptorii alfa postsinaptici, adica alfa1-receptorii. Astfel, activitatea alfa presinaptica ramane, supresand eliberarea de norepinefrina, si toleranta apare numai rareori. Sunt disponibili un numar de blocanti eficienti ai receptorilor beta-adrenergici, care blocheaza efectele simpaticului asupra cordului si vor fi cele mai eficiente In scaderea debitului cardiac si a presiunii arteriale atunci cand exista activitate nervoasa simpatica cardiaca crescuta.Blocantele beta-adrenergice sunt utile In special atunci cand sunt utilizate In asociere cu relaxantele muschiului neted vascular, care tind sa induca o crestere reflexa a frecventei cardiace, si cu diuretice, a caror administrare determina adesea o crestere a activitatii reninei circulante. Au fost dezvoltate beta-blocante cardioselective (asa numitele beta1-blocante: metoprolol, atenolol), care la pacientii cu bronhospasm pot fi superioare beta-blocantelor neselective, cum ar fi propanololul si timololul. Nadololul, un beta-blocant neselectiv, spre deosebire de alte medicamente din aceasta clasa, este excretat nemodificat In urina si are un timp de Injumatatiire de 14-20 h. De aceea, este necesara numai o singura doza pe zi. De asemenea, atenololul trebuie administrat de obicei numai o data pe zi.

VASODILATATOARELE

Hidralazina este cel mai multilateral dintre medicamentele care produc relaxarea muschiului neted vascular prin actiune directa; ea este eficienta atat oral, cat si parenteral. Minoxidilul este chiar mai potent decat hidralazina, dar din pacate produce hipertricoza semnificativa si retentie lichidiana si, de aceea, este limitat In special la pacientii cu hipertensiune severa si insuficienta renala. Diazoxidul, un derivat tiazidic, este administrat doar In situatiile acute. El nu este un diuretic; de fapt, el produce retentie de sodiu. Cu toate acestea, ca si alte tiazide, el scade toleranta la glucide. Nitroprusiatul administrat intravenos actioneaza ca un vasodilatator direct, cu debut si sfarsit al actiunii care sunt aproape imediate. Nitroglicerina este un alt vasodilatator cu actiune directa, util In administrarea intravenoasa. Aceste ultime trei medicamente sunt utile numai pentru tratamentul urgentelor hipertensive.

INHIBITORII ENZIMEI DE CONVERSIE (IEC)

Acesti agenti sunt utili deoarece ei nu numai ca inhiba generarea unui vasoconstrictor potent (angiotensina II), dar pot si Incetini degradarea unui vasodilatator potent (bradikinina), pot altera productia de prostaglandine (cel mai notabil cu captopril) si pot modifica activitatea sistemului nervos adrenergic. De obicei diureticele sunt stopate cu 2-3 zile Inainte de Inceperea administrarii unui IEC si sunt introduse din nou, mai tarziu, daca este necesar.

ANTAGONISTII RECEPTORILOR ANGIOTENSINEI.

Aceste medicamente au efecte similare cu cele ale inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei; ei ihiba competitiv legarea ei de subtipul de receptor AT1 al angiotensinei II. Utilitatea si tolerabilitatea lor este similara cu cea a IEC, dar ei nu cauzeaza tuse sau angioedem. Cei mai folositi antagonisti ai receptorilor de angiotensina sunt: losartan, valsartan, candesarta.

ANTAGONISTII CANALELOR DE CALCIU.

Exista trei subclase de antagonisti ai canalelor de calciu: derivati de fenilalchilamine (de ex. verapamil), benzotiazepine (de ex. diltiazem) si dihidropiridine (de ex. nifedipina). Toate cele trei subclase modifica influxul de calciu In celule, interactionand cu locurile specifice de legare de pe subunitatea α1 a canalelor de calciu dependente de voltaj - tipul L. Desi antagonistii canalelor de calciu sunt utili si in angina pectorala datorita actiunii lor inotrop negative, ei vor fi utilizati cu precautie la pacientii hipertensivi cu insuficienta cardiaca.cei mai utilizati blocanti de calciu sunt: verapamil, diltiazem, amlodipin.

 

Multe informatii legate de hipertensiunea arteriala puteti consulta urmatorul link: Hipertensiunea arteriala

 

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.