Tratamente boli, tratament dureri

 

Tratamentul cancerului gastric

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Tratamentul cancerului gastric

Pentru a exista mai multe sanse de tratare a cancerului gastric, acesta trebuie depistat la timp. Acest lucru este posibil daca se practica o supraveghere a populatiei, insa se efectueaza in zonele in care riscul de dezvoltare al cancerului gastric este crescut. In celelalte arii geografice, este indicata numai supravegherea individuala endoscopica a subiectilor cu risc crescut pentru cancer gastric. Populatia cu risc mare de a dezvolta acest tip de neoplasm cuprinde persoanele care au gastrita cronica atrofica cu metaplazie intestinala si anemie pernicioasa, adenom gastric, ulcerul gastric sau stomac rezecat pentru diferite afectiuni benigne ori maligne. Tratamentul cancerului gastric consta intr-o interventie chirurgicala, endoscopica sau radio si chimioterapie.

Acestea pot fi de tip curativ, cancerul disparand, sau paliativ, pentru a atenua simptomele. In alegerea metodei de tratament chirurgical trebuie luati in considerare parametri precum stadiul evolutiv al bolii, localizarea topografica a cancerului si starea biologică a bolnavului. Starea biologică a pacientului poate limita posibilitatile de realizare ale actul terapeutic. Interventia chirurgicala curativa se practica in cazul unui cancer gastric precoce sau avansat, ea constand in rezectia totala sau partiala a stomacului. Aceasta se poate realiza si in scop paliativ, in cazul unui cancer gastric avansat, insotit de anumite complicatii. Rezectia completa a tumorii ofera singura sansa reala pentru vindecare, aceasta nefiind posibila in toate cazurile. Exista pacienti care refuza actul operator sau altii care se afla intr-o stare biologica care impiedica practicarea interventiei chirurgicale pe calea abdomenului deschis. In astfel de situatii, se foloseste interventia endoscopica.Aceasta, daca este curativa se practica pentru tratarea cancerului gastric precoce, lucru care presupune rezectia endoscopica a zonei afectate. Endoscopia folosita in scop paliativ se efectueaza ca si interventia chirurgicala paliativa, daca apar complicatii. Tratamentele paleative, in care se incadreaza si unele acte chirurgicale, au drept principal scop asigurarea unei calitati mai bune a vietii pacientului. Se previn astfel, sau se combat unele simptome cum ar fi varsaturile, hemoragiile acute sau oculte sau impregnarea neoplazica rapida. Radioterapia si chimioterapia se pot folosi ca tratament adjuvant sau paliativ. Cancerul gastric se pare ca este insa o tumora care rezista la radioterapie, fiind nevoie de doze prea mari pentru a face ca tumora sa scada in dimensiuni.

Din acest motiv, radioterapia se utilizeaza mai mult ca tratament paliativ al cancerului gastric, aceasta neprelungind supravietuirea. Chimioterapia administrata inainte si dupa interventia chirurgicala, dar si chimioterapia postoperatorie combinata cu radioterapia reduce rata de recurenta si prelungeste supravietuirea. Cancerul gastric nu ofera o supravietuire pe termen lung prea mare, decat in cazul in care boala a fost diagnosticata precoce si este vorba de o afectare locala. Pentru realizarea profilaxiei cancerului gastric, pacientii sunt sfatuiti sa renunte la fumat si sa adopte o dieta cat mai sanatoasa si echilibrata. Aceasta trebuie sa fie alcatuita din cat mai putine alimente conservate prin uscare, afumare sau sarare si sa nu fie bogata in hidrocarbonati. O dieta optima trebuie sa contina factori dietetici protectori adica legume si fructe proaspete care contin vitamine precum A sau C. Astfel se recomanda consumul de ceapa, usturoi, fibre si lapte proaspat. Se prefera refrigerarea alimentelor, celorlalte modalitati de conservare. De asemenea, trebuie exclusi pe cat posibil din alimentatie nitritii si nitratii care sunt niste compusi nocivi. In cazul persoanelor cu risc crescut de a dezvolta cancer gastric este indicat sa se efectueze controale medicale periodice.

 

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.