Tratamente boli, tratament dureri

 

Tratament diaree

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Tratament diaree

Tratamentul diareei depinde de cauza aparitiei acesteia si cuprinde pe langa medicamente, o serie de masuri ce trebuie luate pentru a preintampina aparitia deshidratarii si pentru a scadea numarul de scaune sau a le creste consistenta. Desi uneori poate trece de la sine, sau se trateaza usor acasa, este recomandat sfatul unui medic deoarece diareea poate apare ca un simptom al unei afectiuni grave. De asemenea, tratamentul acesteia nu este acelasi in toate cazurile. In unele situatii un regim adecvat poate remedia problema, insa exista situatii cand acesta nu este benefic.

In general, alimentele folosite in tratamentul diareei sunt orezul, morcovii, cartofii fierti, bananele sau carnea de pui fiarta. Pana la sistarea episodului diareic trebuie excluse din dieta alimentele cu continut crescut de fibre si dulciurile. Daca este vorba de o malabsorbtie, in functie de tipul acesteia se vor evita alimentele care contin substantele ce nu pot fi digerate. Astfel, in intoleranta la lactoza se va evita consumarea produselor lactate, acestea fiind inlocuite cu preparate fara lactoza. In cazul in care diareea este insotita de pierderea lipidelor datorita malabsorbtiei acestora, pe langa tratamentul necesar diareei se vor administra si vitamine liposolubile. Un aspect important in tratarea diareeei este dat de tratarea deshidratarii care se poate produce. Pentru a evita acest lucru trebuie consumate lichide precum apa, sucurile de fructe diluate sau supa dar si inlaturate pentru o perioada de timp bauturile ce contin cofeina si produsele lactate, care pot agrava starea pacientului. Exista unele medicamente care pot fi folosite in tratamentul diareei. Acestea cuprind substante precum subsalicilat de bismut, argile (smecta), metilceluloza, anticolinergice (scobutil), kaolin, colestiramina si opioide (loperamida, codeina). Trebuie avut insa grija, deoarece in diareea de cauza infectioasa sunt contraindicate aceste medicamente, deoarece este impiedicata astfel eliminarea germenului care a provocat boala. In acest caz se pot folosi uneori antibiotice, dar numai dupa sfatul medicului. De obicei acesta este cazul persoanelor institutionalizate si al copiilor, carora le trebuie acordata o atentie sporita. In diareea care apare ca simptom in diferite alte boli, se pot administra ca tratament una din urmatoarele clase de medicamente: blocante de canale de calciu, clonidina in diabetul zaharat corticosteroizi (prednison) pentru bolile inflamatorii intestinale, inhibitori de pompa de protoni (omeprazol) pentru hipersecretia gastrica a gastrinoamelor, analogi de somatostatina (octreotid) pentru sindromul carcinoid, inhibitori de prostaglandine (indometacin) pentru carcinomul medular al tiroidei sau enzime pancreatice de substitutie pentru insuficienta pancreatica. Aparitia diareei poate fi precipitata de administrarea unui medicament.

Tratamentul diareei este reprezentat in acest caz de oprirea administrarii acestuia. Exista persoane care considerand ca nu au un tranzit intestinal adecvat folosesc in exces laxative, acestea ducand la aparitia diareei. In aceasta situatie, tratamentul diareei presupune oprirea administrarii laxativului. Pentru prevenirea aparitiei diareei de calatorie trebuie respectate cateva reguli simple. Se va acorda o atentie sporita alimentelor si prepararii acestora inainte de a fi consumate. Legumele si fructele se vor spala inainte de a fi consumate, se va evita laptele nepasteurizat si nu se va consumata apa din surse nesigure. De asemenea se recomanda ca in bagaj sa existe medicamente antidiareice care sa ajute in cazul aparitiei unui episod de diaree.

 

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.