Tratamente boli, tratament dureri

 

Tratament pancreatita acuta

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Tratament pancreatita acuta

Tratamentul pancretitei acute trebuie instaurat imediat, sa fie adaptat necesitatii pacientului si sa monitorizeze concomitant constantele organice. Deoarece pancreatita acuta poate duce la complicatii cu risc vital, pacientii trebuie internati la terapie intensive sau intr-o instuitutie ce poate asigura interventiile de urgenta. Tratamentul are ca scop inlaturarea cauzei ce provoaca pancreatita acuta si diminuarea simptomelor suparatoare pentru pacient, alaturi de imbunatatirea calitatii vietii si prevenirea recidivelor. Tratamentul pancreatitei acute include trei directii terapeutice, terapie medicala, chirurgicala si endocopica. Tratamentul medical al pancreatitei acute cuprinde analgezice ce au ca scop diminuarea simptomelor dureroase provocate de reactia inflamatorie locala. Terapia medicala cu procaina are scopul de a diminua secretiile de la nivelul pancreasului si de a relaxa structurile pancreatice, acest lucru ducand la o toleranta mai buna pentru pacient. Datorita complicatiilor date de pancreatita la nivel organic, trebuie monitorizate constantele biologice si trebuie intervenit pentru mentinerea volemiei si a echilibrului acido-bazic.

Echilibrarea volemica si electrolitica este facuta prin administrarea de perfuzii cu substrituenti ce permit mentinerea unei homeostazii benefice pentru refacere. Oxigenoterapia poate sa fie necesara deoarece in cazul pancreatitelor acute s-au observat si complicatii la nivel pulmonar, date de radicalii liberi eliberati in urma proceselor de necroza pancreatica. Alimentatia orala este complet intrerupta, nutritia pacinetului se va face doar parenteral pana la normalizarea amilazelor, in unele cazuri fiind nevoie de aspiratie gastrica inainte de intreruperea alimentatiei. Tratamentul pancreatitei acute determinata de infectii, poate cuprinde pe langa normele mai sus mentionate si antibiotice ce au rolul de a indeparta agentul infectios. Terapia de echilibrare a electrolitilor trebuie sa puna accent pe mentinerea Ca si Mg, deoarece acestea imbunatatesc prognosticul. Daca necroza este importanta si exista reactie peritoneala, lavajul peritoneal poate sa fie o terapie buna de indepartare a produsilor toxici.Terapia chirurgicala in pancreatita acuta este contraindicata daca constantele biologice sunt modificate sau pacientul nu este stabil, dar in unele cazuri, mai ales cand pancreatita acuta apare ca urmare a obstructiei mecanice a caii biliare sau pancreatice, este recomandata indepartarea calculului sau a tumorii pe cale chirurgicala. Complicatiile pancreatitei acute ca chistul sau fistula pancreatica se trateaza pe cale chirurgicala. In cazul unei portiuni masive afectate nu este de dorit pancreatotomia toatala deoarece se insoteste de o rata crescuta de mortalitate si complicatii postoperatorii. Tratamentul chirurgical al pancreatitei acute este indicat doar in cazuri severe si este necesar ca riscul operator sa fie mai mic decat beneficiul prin operatie.Dupa terapiile destinate fazei acute, pacinetul trebuie sa-si reia traptat alimentatia si sa adopte un stil de viata echilibrat. Terapia pancreatitei prin colangiopancreatografia retrograda (ERCP) are in special scop diagnostic, deoarce permite vizualizarea cailor biliara si pancreatica si aspectul arborelui biliar in toatalitate.

Metoda poate oferi etiologia pancreatitei acute si poate avea si rol terapeutic, astfel evitandu-se interventiile chirurgicale. Tratamentul pancreatitei acute este complex si necesita urmarirea atenta a mai multor organe ce pot reactiona secundar la eliberarea in sange a enzimelor pancreatice. Tratamentul pancreatitei acute este de lunga durata si are implicatii organice si sociale. Ca preventie pentru pancreatita acuta este bine sa se evite consumul unor cantitati foarte mari de alcool,sa se evite traumele localizate la nivelul pancreasului, sa existe o dieta echilibrata si un stil alimentar care sa evite suprasolicitatea enzimatica de la nivelul pancreasului.

 

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.