Tratamente boli, tratament dureri

 

Tratamentul dermatitei seboreice

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Tratamentul dermatitei seboreice

In ceea ce priveste tratamentul dermatitei seboreice, nu exista o strategie clara, pe de-o parte pentru ca factorii etiologici nu sunt complet elucidati, pe de alta parte pentru ca aceasta dermatoza are tendinta sa recidiveze. De obicei, in tratamentul dermatitei seboreice sunt folosite sampoane sau creme ori lotiuni de curatare care contin substante antifungice, antiinflamatorii sau keratolitice.

Cu toate acestea, tratamentele topice cu corticosteroizi sunt oarecum controversate pentru ca pot favoriza recidivele si in plus, poate aparea un rebound dupa utilizarea acestora. De aceea, nu sunt indicate decat pe termen scurt. Matreata, una din cele mai comune manifestari ale dermatitei seboreice, poate fi tratata prin spalarea mai frecventa a scalpului cu un sampon scid salicilic ( keratolitic), seleniu, zinc sau sulf. Spalarea mai frecventa este indicata pentru a indeparta excesul de grasime care favorizeaza formarea crustelor. Pentru o eficacitate sporita, este recomandata folosirea alternativa a acestor sampoane. De asemenea, produsele de ingrijire a parului, precum ceara, masca, spray-uri, ar trebui evitate. Unii pacienti observa o ameliorare a dermatitei seboreice si matretii pe timpul verii. In tratamentul dermatitei seboreice pot fi folosite mai multi agenti farmacologici: antifungice, antihistaminice, corticosteroizi, keratolitici si altele. Antifungicele sunt utilizate pentru a indeparta agentul etiologic al dermatitei seboreice, Pytirosporum ovale (Malassezia furfur). Un exemplu este ketoconazolul, care se gaseste atat sub forma de sampon, cat si sub forma de crema sau spuma. Corticosteroizii au proprietati antiinflamatoare fiind util mai ales atunci cand dematita seboreica este mai severa si asociata cu inflamatia. Fluocinolon acetonid, betametazona, desonide sunt exemple de corticosteroizi topici care pot fi folositi in tratamentul dermatitei seboreice. Unguentul pe baza de fluocinolon acetonid se aplica in strat subtire pe zonele afectate de 2-3 ori pe zi, timp de 1-3 saptamani. Fluocinolon acetonid are nu numai efect antiinflamator, dar combate si pruritul. In ceea ce priveste tratamentul scalpului, fluocinolon se aplica pe intreaga suprafata a capului si se lasa actioneze pe taoat durata noptii. Dimineata solutia se indeparteaza prin spalarea abundenta cu apa si sampon. Agentii keratolitici, cum sunt acidul salicilic sau gudronul, se gasesc sub diverse forme si ajuta la eliminarea scuamelor specifice dermatitei seboreice. In cazul in care afectiunea persista, se pot folosi concomitent mai multe produse (antifungice, keratolitice etc).

In ceea ce priveste tratamentul formelor severe de dermatita seboreica, se poate recurge la tratamentul cu isotretinoin (Roaccutane). Isotretinoin este un retinoid, derivat de vitamina A, cu rol in reducerea secretiei de sebum si proprietati antinflamatoare. Isotretinoinul este foarte eficace in tratarea acneei severe si s-a dovedit util si in tratarea dermatitei seboreice. Insa datorita efectelor adverse, isotretinoinul este indicat doar in cazuri selectionate. Isotretinoin nu are un mecanism complet elucidat insa se pare ca scade numarul glandelor sebacee, reducand in acest fel si cantitatea de sebum. In tratamentul dermatitei seboreice, se incepe cu o doza de atac, care se mentine timp de 4 saptamani, pentru a induce remisiunea, apoi doza se reduce in functie de individ. Trebuie mentionat faptul ca acest medicament are destule precautii si contraindicatii. Inainte si dupa initierea tratamentului cu isotretinoin, este indicat ca pacientul sa-si monitoreze functia hepatica ( transaminaze) si lipidele sangvine. De asemenea, pacientii trebuie sa-si monitorizeze glicemia. Totodata, isotretinoinul este complet contraindicat in sarcina, deoarece este teratogen.

 

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.