Tratamente boli, tratament dureri

 

Tratamentul emfizemului

Atentie:   Informatiile de mai jos desi sunt scrise de medici sau studenti la medicina au caracter orientativ. Consultul unui doctor de familie sau a unui doctor specialist este necesar. Informatiile de mai jos au caracter general si sunt pur informative !

 

Tratamentul emfizemului

Tratamentul emfizemului pulmonar, ca si in cazul altor boli cronice pulmonare trebuie sa inceapa prin incetarea expunerii la substantele poluante. Din acest motiv, renuntarea la fumat sau schimbarea mediului de viata sunt masuri elementare ce modifica exrem de mult prognosticul si progresia bolii. Avantajele renuntarii la fumat sunt multiple, interesand mai multe sisteme ale organismului, incepand cu aparatul respirator si cel cardiovascular si terminand cu tegumentele si sistemul nervos. Pentru a depasi sevrajul de nicotina exista alternativa plasturilor cu nicotina sau a gumei de mestecat cu nicotina, ce sunt prezente pe piata in diverse forme si concentratii, alegerea acestora facandu-se in functie de cate si ce fel de tigarete fuma pacientul inainte de a lua decizia de a se lasa de fumat. Exista echipe medicale ce pot ajuta pacientii dornici de o asemenea schimbare, furnizandu-le sfaturi, supot psihologic si terapie adjuvanta de substitutie sau de eliminare treptata a cerintei de nicotina. Bupropionul este o substanta ce stimuleaza aceiasi receptori ca si nicotina, fiind utilizat pentru reducerea efectelor sevrajului. Renuntarea la fumat scade in primele ore dupa ultima tigara, riscul cardiovascular.

Aceasta scadere este dramatica, semnificativa. Riscul de a dezvolta un cancer devine la fel ca in populatia nefumatoare abia dupa 10-15 ani. Expunerea la mediul poluat trebuie sa inceteze, Cum optiunea mutatului intr-o parte a orasului mai putin circulata, mai putin poluata, este scoasa din discutie pentru majoritatea oamenilor, pot fi adoptate mici schimbari in cospodarie pentru minimizarea concentratiei de substante toxice. Utilizarea unor produse de curatare mai putin toxice sau plimbarile programate dimineata devreme sau seara tarziu, atunci cand traficul este mult redus, sunt optiuni de luat in calcul pentru minimizarea expunerii la poluanti. O dieta bogata in antioxidanti este necesara pentru contracararea efectelor substantelor nocive patrunse in organism. Fizioterapia si exercitiile de respiratie sunt foarte utile persoanelor ce se afla in cursul tratamentului pentru emfizem pulmonar. Prin aceste masuri, pacientul isi mareste toleranta la efort si simte o imbunatatire a calitatii vietii. Desi este dificil pentru un pacient cu emfizem sa gaseasca resursele fizice pentru a incepe reabilitarea pulmonara prin exercitiu si tehnici de respiratie, acestea sunt deosebit de importante pentru intarzierea progresiei bolii. Medicatia utilizata cuprinde substante bronhodilatatoare si corticosteroizi, fiind asemanatoare medicatiei din bronhopneumopatia cronica obstructiva. Antibioticele sunt necesare perioadelor in care pacientii cu emfizem prezinta infectii la nivelul tractului respirator. Acesti pacienti sunt mult mai susceptibili pentru acest tip de infectii decat populatia sanatoasa. Vaccinarile antigripale trebuie efectuate pentru a minimiza posibilitatea aparitiei unei perioade de exacerbare a simptomelor prin infectii cu virusuri gripale.

Persoanele ce sufera de deficiente de alfa-1 antitripsina necesita administrarea acestei substante, pentru a compensa nivelul scazut al acesteia in organismul suferindului. Oxigenoterapia poate fi necesara in cazurile avansate, cand functia pulmonara este sever afectata si exista o insuficienta respiratorie marcata. Oxigenul trebuie administrat in acest caz in special noaptea. Presupune achizitionarea unor aparate speciale, ce sunt instalate la domiciliu. Trebuie indrumat pacientul, pentru a cunoaste modul corect de utilizare a acestor aparate. Pentru anumiti pacienti este posibila si interventia chirurgicala. In cazul in care bulele de emfizem sunt majoritar localizate la nivelul unui teritoriu pulmonar restrans, iar extirparea acestui teritoriu ar aduce imbunatatiri semnificative pacientului, medicul pneumolog si chirurgul toracic pot propune pacientului interventia chirurgicala.

 

 
 
   

ATENTIE: Informatiile de pe acest site sunt pur informative !!!  Consultarea unui doctor este obligatorie !!!

Copyright 2012-2015. Este interzisa copierea informatiei de pe acest site.

In cazul in care doriti sa folositi parti de continut de pe site-ul http://www.tratament-dureri.ro va rugam sa ne contactati prin formularul de contact din dreapta sus.